Valhalla

Cândva am fost ca
    o însulă cu ţărmuri împădurite, 
     de pe care rareori se vedea zarea. 
De Dumnezeu s-ar fi mâniat  
     m-ar fi înghiţit marea 
     cu tot cu rodul ce crescusem, 
     liane, tigri, orhidei, toată suflarea. 
Dar m-am uscat ca 
     un dâmb de nisip în mijloc de neant, 
     de pe care rareori se vedea zarea. 
De Dumnezeu s-ar fi mâniat, 
     m-ar fi înghiţit marea 
     cu tot cu ale mele scoici şi crustacee, 
     algele istovite la mal, soarele din piele.  
Şi-am sfârşit acum 
     o stâncă neclintită la margine de fiord, 
     de pe care rareori se vede zarea. 
De Dumnezeu se mâniază 
     o să mă înghită marea 
     cu tot cu pietriş şi brazi bătrâni, 
     stropi reci de apă, gheaţă şi lăstuni.