.venin, otravă, viaţă, ochi şi patimă.

          ''... nimeni nu mi'a numărat vreodată lacrimile. Nu mi'aş lăsa fericirea în mâinile nimănui, pentru nimic... nu m'aş omorâ în veci! Suflet de înger, de călău... amândouă. E aurul meu, exact aşa cum e. Am intoleranţă la durere şi o detest ca pe moarte. Durerea nu te face mai puternic, te chinuie. Puternic eşti sau nu... nu iese piatră din nisip strâns în menghină.  
           ... blestemul ochilor verzi în care se vede lumea, zi şi noapte. Blestemată lume, blestemată viaţă, cât mă iubeşte!   

Fă linişte... vorbeşte!

          dar nu aşa... tu doar ştii... cuvintele nu spun mereu totul, poate chiar nu spun nimic. Vorbeşte cu mine din priviri, aşa mă găseşti mereu, oriunde şi oricând. Din ochii mei n-o să lipseşti niciodată, aşa că dacă vrei să spui, doar uită-te la mine... Tu doar ştii, vorbeşte! Vorbeşte cu mine ca totul în jur să tacă.... Aşa, vorbeşte... Vezi? Deja e linişte... Vorbeşte! Privirile nu se aud, dar se-nţeleg... Uită-te la mine... Auzi? Aşa se aude sângele prin vene, asta se simte când mă bântuie gândurile, aşa viscoleşte o furtună în suflet, la mine mai înverşunat ca la oricine... Uită-te la mine, vorbeşte... Fă lumea să tacă!  

01:30 a.m.

Într-o zi... 
Nu? Aşa începe mereu, dar aici e altceva...  
Într-o zi or să se-ntâmple toate, toate pe care le-am aşteptat, toate cele care mă ţin trează noaptea, toate fără de care ''viitor'' nu sună bine... 
Într-o zi am să regăsesc timpul ăsta care acum fuge mâncând pământul, la fel cum îmi fuge şi mie mintea, iar şi iar... am să-l regăsesc de 10 ori mai valoros decât e acum...  
Într-o zi lumea o să se desprindă de pe hartă şi n-o să mai fie vorba despre destinaţii... 
Într-o zi tot ce-i străin de mine, tot ce-i pierdere de timp, o să fie cât un bob de nisip şi la fel ca un bob de nisip o să sfârşească, luat de apă... 
Într-o zi lângă fericirea mea o să fie cea a celor care au acelaşi drum cu mine şi a căror privire ţinteşte spre aceeaşi înălţime a răsăritului... 
Într-o zi or să se-ntâmple toate, toate pe care le-aştept, toate cele despre care-am spus puţine la şi mai puţini oameni... 
Nu? Parcă deja începe să se vadă, puţin câte puţin... încet dar sigur, nu?  
Într-o zi... 
Any time now.  

Fir de nemţişor

'Geaba-ncerc s-astâmpăr 
focu' greu din inimă, 
înflorit-ai tu în mine 
ca cicoarea sură-n câmp, 
roşie ca macu', bată-l norocu', 
cu sângele-nfierbântând 
doru' din mine, bată-l vina 
că-n fiece sară 
stârneşte-n sufletu-mi doina 
amară ca pelinu', 
c-aşa mi-e durerea, 
şi dulce ca din vin 
blestemat al dragostii chin; 
ca smuls din poamă, 
din cântec de ciocârlie 
e-al tău dulce glas 
şi pasu' vioi, săltat, 
coborând din vie, 
şi vântu-mi dă de veste 
că treci pe sub porumbele, 
şerpuind cărările 
şi-atuncea inima-mi strigă 
ca năluca-n piept, 
parcă zbătând, parc-acu' 
vrând să m-omoare aci 
între tufe de sânziene,  
să mor acu',
tot doinind, ba cu jale  
ba râzând, 
eu cu dorurile mele,
şi trecând p-aci în grabă, 
oacheş mi-ai zâmbi-ntr-o doară, 
că numa'  înima-n tine creşte 
cân' mă vede-aşa 
galeş şi toropit, 
şi de-oi 'cerca 
să'ţi dau bineţe, 
tu demult ai fi fugit, 
tot cu ia prinsă-n vânt  
şi cu pletele-mpletite 
în a mele doruri multe; 
şi de cu sară de-oi veni, 
în livezi ne-om căuta, 
numa' luna ne-o vedea,  
între gutuii-mbătrâniţi, 
merii roşii altoiţi 
şi zarzării timpurii, 
numa', numa' de-i veni 
desculţă prin iarba deasă, 
cu basmaua strânsă-n brâu 
şi-n păr spicele de grâu, 
făr' ca nimeni să te vadă, 
muierile nu-ţi facă caznă, 
nici câinii nu te-or simţi, 
tu ai şti a-i linişti colo 
cu vorbă cătată, 
dulce glas vioi de fată, 
cum mi-ai spune-apoi şi mie 
de s-o-nmuia inima-n mine; 
şi numa', numa' de-i veni, 
de departe te-oi zări, 
mândră cu păr castaniu, 
cu ochii ca zorile, 
albaştrii ca mările 
şi chip curat ca ploile, 
ş-aci lângă nuc oi sta 
şi te-oi aştepta 
tot cântându-mi oful, 
cum de noaptea nu mai dorm, 
numa' eu şi cu-al meu dor; 
şi păşind numa' aşa 
aşezat şi legănat, 
şi de-ai vrea să şezi cu mine, 
multe-am zis  
şi ţi-oi mai spune, 
tu numa' de-ai să m-asculţi, 
câtă jale şi cât dor 
ţi-or cânta vorbele mele; 
şi cunună smulsă 
din poalele verii 
ţi-oi pune pe creştet, 
să nu mă dai uitării, 
cunună de cicoare, 
ca şi-a mea dragoste mare, 
prinsă bine cu zorele, 
cu dorul inimii mele, 
legată în nemţişor, 
s-aducă gându' uşor 
şi strânsă-n creangă de măceş, 
că nu te-oi uita cât trăiesc.