Veşnic în floare

Ştii că m-am născut ca să mut munţii din loc 
şi nu mi se îngăduie... te rog 
nu-mi cere să spun că nu mai pot! 

Ştii că am fost trimis să vânez înaltul 
şi nu mi s-a dat nimic care să mă ajute să zbor, 
dar trebuie s-ajung sus, chiar dacă încercând 
am să mor! 

Ştii că sunt pe cale să fiu aruncat între stânci 
şi ţi-am spus că mă voi întoarce, urcând, plin de sânge, dar 
nu înţelegi... după semne, am să ştiu 
câte răni pot duce! 

Ştii că mă sufocă gândurile şi sunt blestemat  
să fiu incapabil să-mi golesc mintea, dar sunt fără frică 
căci de mine s-a legat, se ţine strâns şi 
mă iubeşte viaţa! 

Ştii că sunt un demon, că schingiuiesc, că te-am otrăvit 
conştient şi privindu-te calm în ochi, 
m-a lăsat sufletul, dar tot el, cu aceeaşi hotărâre 
m-a îndemnat să te iubesc! 

Ştii că sunt un nor rătăcit şi greu şi 
oricât te-am învăţat că sunt imposibil de găsit, de eliberat, 
tu tot mai crezi că orice pe lumea asta poate fi salvat, dar 
cu firea nu te poţi lupta, fiindcă rădăcina rămâne chiar dacă 
i-a fost tăiată floarea! 

Ştiu că îmi cauţi paşii pe cer zi şi noapte şi 
luna şi soarele m-au condamnat pentru cruzimea mea, dar 
uiţi că eu te-am lăsat jos şi 
nu mi-a păsat! 

Te iubesc, dar sufletul m-a lăsat, îţi spun că 
nu-mi poţi dezrădăcina firea, e veşnic în floare, înţelege că 
eu nu pot fi salvat! 

Şi... pentru Dumnezeu! Ştiu c-ai să rămâi cu ochii lipiţi de cer, aşteptând, 
sperând c-am să cad încă respirând şi că-mi voi găsi liniştea, dar 
ţi-am spus că mi-a fost scris altfel şi dacă vreodată voi cădea, voi fi mort 
de prea mult timp deja! 

Niciodată nu-ţi voi spune că nu mai pot,  
că mă las salvat, că rămân şi m-ai câştigat... 
Ba da, te iubesc, dar m-am născut să mut munţii din loc şi să vânez înaltul! 
Ai să mă vezi din nou când mai cobor, dar până atunci 
am să învăţ să zbor, chiar dacă încercând 
am să mor!