Dependenta

 

  

              Hm? ''Sufera'' cineva de asa ceva? Eu da... . Suna anormal intr-un fel. De ce sa te simti bine in intuneric? De ce sa fii atras de noapte? Ei bine, poate treaba asta cu '' nyctophilia'' nu e pentru toti. N-ai cum sa intelegi intunericul daca nu-l ai in tine. Mereu am stiut ca am o urma de obscuritate, de ceata, de rautate, pe care nu pot si nu vreau s-o reneg, nici s-o luminez intr-un fel. N-as mai fi eu si chiar nu intentionez sa ma pierd.  
             Chestia e ca pe mine noaptea nu prea ma lasa sa dorm. Daca as putea nu m-as ma culca noaptea, cu toate ca somnul e '' medicamentul'' meu, e refugiul meu. Ma face sa uit de tot. Presupun ca e acelasi lucru ca si cu drogurile: le iei si uiti, chiar daca stii ca dupa ce va trece efectul, tot ce se presupune ca ai uitat va reveni. 
             Noaptea e linistea de care am nevoie, ma scapa de ceilalti ca sa-mi pot bea doza de singuratate. Nu pune intrebari, ci doar asculta daca aleg sa spun ceva, ceea ce nu se intampla foarte des pentru ca nici macar noaptea nu poate sti ce tampenii imi trec prin cap. 
Dar nu protesteaza, ea insasi are secretele ei pe care nu le va expune lumii niciodata... Apreciaza discretia... si cand o ofera si cand o primeste. Intunericul ma lasa sa visez cu ochii deschisi fara ca nimeni sa ma vada, e complice la toate lucrurile pe care le gandesc, pe care as vrea sa le spun, dar care totusi nu ajung sa fie rostite...  
            Noaptea si intunericul isi aduna ''recrutii'' din randul celor inchisi in sine, care traiesc doua vieti deodata, una despre care stiu numai ei, una care e aruncata in fata lumii in fiecare zi. Poti sa devii dependent de lumina sau doar sa te obisnuiest cu ea. La fel e si cu intunericul. Atunci cand ai sa-i ceri ajutorul, iti va da una dintre cele mai rare si pretioase esente din cate existe : LINISTE.