E sfarsitul lui iulie, aproape ca s-a dus vacanta... Poate ca exagerez, mai e cam jumatate dar mie asa mi se pare...ca s-a dus. Nu mi-e dor de scoala in sine, ci mai degraba de cele cu care megeam la scoala in fiecare zi. Mi-e dor de discutiile alea fara sens dar al naibii de trasnite pe care le aveam in fiecare dimineata, in timp ce urcam dealul ala de toate zilele, cu tei si iarba pe margine. Mi-e dor pana si de broastele alea mici care ieseau in fiecare dimineata de Dumnezeu stie unde si incercau sa traverseze strada.
Pana sus stiam toate, una despre cealalta, cum am dormit (daca dormeam), cum ne-am trezit si mai ales la cat, la ce nu ne-am scris, cat sandvisuri avem, daca avem apa sau nu (aveam o sete teribila la scoala), daca ne-am imbracat in camasa sau nu...Erau si zile in care nu prea scotea nimeni nici un cuvant. Ori era prea frig, ori era vineri, ori una dintre noi pierduse autobuzul. Atunci se instala ''panica'' :). Pana sus aflam ce e cu ''disparuta''.
Cand trebuia sa urcam scarile pana la 1 ...aaa, era ca si cum urcam Everestul :). Pana la usa ne treceau toate caldurile si ne venea sa aruncam gentile pe geam. Erau groaznic de grele! Cele mai grele din cate exista. La cata mancare aveam acolo...ce sa mai. Bineinteles ca primul lucru pe care il faceam era sa mancam. Nu se sare peste micul-dejun, ce Dumnezeu! Iarna mai dura vreo 10 minute pana ''ne puneam la masa'' (cu fundul pe banca defapt :) ) pentru ca ne lua ceva sa scapam de caciuli, de fularele de-un metru si ceva, de geci si de manusi. Bine, dupa jumatate de ora le luam la loc.Ori clasa noastra ori Siberia rusilor, e acelasi lucru.
In pauze, ultima si penultima banca de pe randul de la usa deveneau neincapatoare. Era ca la o masa de pe o terasa aglomerata. Gaseai de toate pe-acolo: sandvisuri, carti, caiete, pixuri, radiere ''mutant'', telefoane, ciocolata, covrigi polonezi, s.a. Radeam din toti plamanii! Totul sau nimic, ce naiba! Doar profii care veneau prea repede la ora ne mai stricau distractia. Cand aveam romana, pauza se prelungea...cam cu vreo jumatate de ora. Draguta doamna profesoara. Stia ca ne linistim greu asa ca ne dadea timp ...mult timp.
E bine cand ai cu cine sa mai ''inseli'' timpul asa din cand in cand, sa-l duci cu zaharelul sa treaca mai repede ora si sa-l minti frumos ca sa mai stea pauza. Nu mai e mult pana o sa aud iar soneria aia infioratoare care suna exact cand treci pe sub ea, nu mai e mult pana o sa incep sa urasc iarasi autobuzele alea aglomerate unde te baga si la bagaje daca e nevoie, cu aceiasi soferi aroganti si ''stresati'' care claxoneaza si o musca daca le iese in fata, nu mai e mult pana o sa ma apuc sa calc camasi si sa fac sandvisuri pe la 12 si ceva noaptea.
N-am cum sa fug de toate astea dar e mai usor cand stii ca si altii fac la fel, ca a doua zi ai sa razi cu ei de toate tampeniile care ti se intampla.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu