Cu sufletul larg inchis

     

               Cand esti abatut toata lumea trage de tine sa le spui ce ai, ce te supara.Toti iti spun  ca nu e bine sa tii in tine, ca nu e bine sa nu vorbesti. A devenit deja un cliseu pe care eu nu-l suport. Ajungi chiar sa fii condamnat pentru faptul ca ascunzi lucrurile care se petrec in interiorul tau si ca nu le imparti cu nimeni. Probabil ca e deranjant pentru ceilalti din jur (vorbesc de cei carora le pasa) sa te vada abatut si sa nu stie de ce. Isi fac fel de fel de ganduri, cum ca cine stie ce-ai patit sau ce ganduri negre iti trec prin cap. 
 
                Unii nu inteleg nici dupa ce le explici ca asa esti tu, ca nu poti sa te schimbi doar pentru ca pe ei ii deranjeaza. Pana la urma, ei au propriile framantari pe care nu le dezvaluie si care sunt mult mai importante decat ale tale. Fiecare isi rezolva problemele in felul lui. Unii le povestesc iar si iar pana cand se simt liberi de povara, unii le lasa pur si simplu sa arda si sa se consume in interior pana cand ramane doar o cenusa rece care nu mai doare, nu se mai simte.   

                Eu sunt una din acele persoane care nu discuta prea mult despre ceea ce simte. E felul meu de a fi, pe de o parte, si modul in care m-am format eu, pe de alta parte. Nu pot sa-mi relatez supararile, nu pot sa vorbesc despre lucrurile care ma dor. Ma oboseste la propriu. Mi se pare inutil, fara rost...oricum o sa treaca. Mereu trece. De ce sa ma ''confesez'' altcuiva? Nu va intelege niciodata lucrurile asa cum le vad eu. Eu sunt singura care stie...Si asa trebuie sa ramana.  

               Poate pentru unii suna a mandrie, a orgoliu mult prea mare. Da, e vorba si de orgoliu. Exista un fel de satisfactie pe care o ai cand depasesti un obstacol de unul singur, fara ca nimeni sa stie cum ai reusit si cat de greu ti-a fost. Te intareste, te face sa treci si mai repede peste ce va urma. Cei ce se elibereaza discutand, probabil ca isi recastiga mai repede linistea, insa cei care se vindeca singuri, sufera mult mai mult.  Ei nu au ''camarazi de suferinta'' dar se simt mai putin vulnerabili si expusi. Durerea lor ramane doar a lor.