Aveam în ochi acelaşi întuneric plin de ură
Pe care mă bazam să pot pleca...
Ştiam că ai rămas acelaşi loc de care-am aparţinut mereu,
Acelaşi loc care m-a obligat să fiu eu-
Persoana care-aş fi vrut-o închisă...
M-am uitat în urmă pentru o secundă
Şi fără s-aud, am înţeles: '' Uită!''
Drumul meu se întoarce...
Pământul n-ar putea să fugă de sub paşii mei,
Mi-ai călcat întunericul cu lumina alor tăi
Şi iarăşi n-am plecat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu